luni, 30 aprilie 2012

Primăvara băimăreană - Ziua a treia

Regalul sinfonic

Filarmonica de Stat - Sibiu, Dirijor Petre Zbarcea, Soprana Ramona Eremia, Mezzosoprana Dana Matei


Dorința primarului băimărean, Cătălin Cherecheș: Baia Mare să devină capitala culturală a Ardealului de Nord



Azi, Luni - 30 aprilie 2012, ora 19 – Ziua a IV-a
Dj Project, Adrian Eftimie şi Rosario Internullo
Va urma

duminică, 29 aprilie 2012

Primavara băimareană - ziua II-a

A fost ziua VH-2, Desperado, Bosquito
O să las imaginile să vorbească și doar câteva date despre protagoniști, dar am făcut linkuri spre informații detaliate pe Wikipedia. Voi posta doar o mică înregistrare a trupei Bosquito, nu doar pentru că este formația mea preferată, ci pentru că restul înregistrărilor sunt mult mai dezastruoase. Radu Almășan solistul și inițiatorul grupului, cânta: m-ai dat cu totul peste cap. Am fost și eu în ton cu ei, i-am cam dat și eu peste cap după cum vedeți. Dar nu putem totuși trece așa peste Bosquito, merită cei care nu-o cunosc încă, sau o cunosc și le este dragă să asculte aceste cântece care mi-e îmi sunt foarte dragi și le-am găsit pe Youtube.

Doua mâini  


Pepita 


Iinitiatorul acestei manifestări, primarul Cătălin Cherecheș
Imagini de Piața Libertății din Baia Mare, unde se desfășoară evenimentul

Bosquito
 Desperado  


VH-2 

vineri, 27 aprilie 2012

Evenimentele zilei de 27 aprilie



Azi 27 aprilie 2012, vă semnalez două evenimente:

Căderea guvernului Ungureanu

          Căderea guvernului Traian Ungureanu și nominalizarea la funcția de premier a lui Victor Ponta, președintele PSD. Moțiunea de cenzură, inițiată de opoziție împotriva guvernului, a trecut cu 235 de voturi pentru, după discuții de 5 ore. Premierul Mihai Răzvan Ungureanu devine astfel al doilea prim-ministru demis prin intermediul unei moțiuni de cenzură. Guvernul Ungureanu a rezistat 78 zile, cel mai scurt guvern. Analistul Radu Tudor e de părere că ce a reușit azi opoziți fără bani, fără presiuni asupra oamenilor lor, fără serviciile secrete e un moment esențial, o victorie importantă a opoziției. Eu cred că această cădere a guvernului a fost o strategie a lui Băsescu, de creștere în sondaje până la alegeri. O altă soluție decât trecerea PDL-ului în opoziție, n-a mai găsit și am sentimentul că Victor Ponta a rămas în continuare prietenul lui Ungureanu mai mult decât a lui  Crin Antonescu și PNL-ul. Bine ar fi ca intuiția mea să nu fie bună. Iar cântecul lui Victor Socaciu : „ aia hoți, ăștia hoți, mama lor la toți”  
 
       Refrenul:
        Buna tara, rea croiala
Mama ei de rânduiala.
Aia hoți, ăștia hoți,
Mama lor la toți.

Vin ai noștri, pleacă ai noștri
Noi rămânem tot ca prosti.
Aia hoți, ăștia hoți,
Mama lor la toți.

Bat-o vina, bat-o strechea
Trage-aicea cu urechea.
Mai romane, om sărac
Iară ți-au venit de hac.

Ne promit marea cu sarea
Și conduc aiurea tara.
      Opozanți și potentați
      V-ați bătut iar joc de frați.
Refren
 Politrucii-și fac concedii
Pe la Cannes, Hawai, ca regii
Pensionarii, pedagogii
Au ajuns precum milogii.

Venetici fac prețul pâinii
Iar la cozi stam noi, romanii
Muncitorii n-au salarii,
Curvele pupa dolarii.
Refrenul
România-i de vânzare
Cu izini, creșe, hotare.
      Șpăgile au zornăit,
Algoritmu-i mulțumit.

Dumnezeu dac-ar veni
Prim-ministru într-o zi
L-am mânji și i-am găsi
Cazier la SRI.
Refren

Primăvara băimăreană

2.      Primăvara băimăreană -  aflată la Prima Ediție. O manifestare de cinci zile cu muzică pentru toate gusturile, inițiată de primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș și susținută de Consiliul Local. Debutul la făcut Folkul. Pe scena din Centrul Vechi al orașului trei grei ai folkului românesc au cântat mai bine de trei ore. Seara a început-o Vasile Șeicaru, a urmat Victor Socaciu, iar Nicu Alifantis a încheiat concertul târziu în noapte. 

Vasile Șeicaru

      Vasile Șeicaru     –  website personal: http://www.seicaru.ro/

Lumea e pentru toți 

Victor Socaciu

Victor Socaciu și Vasile Șeicarul

      Victor Socaciu    –  website personal: http://www.infoarte.ro/siteuri/victor-socaciu/

Un vesnic inceput  

 

Nicu Alifantis 

Nicu Alifantis, 27 aprilie 2012 în cocert la Baia Mare



Nicu Alifantis la încheierea recitalului, târziu în noapte

       Nicu Alifantis   –  website personal: http://www.alifantis.ro/

      De-as avea patru dromadere/Si j'avais quatre dromadaires
 
Ploaie în luna lui Marte



Orașul muzicii nu doar al picturii

Poate vă întrebați cum arăta Baia Mare, cel care a devenit pentru cinci zile  orașul muzicii nu doar al picturii. 
Iată cum?

În fundal se vede casa copilăriei mele, devenită mai apoi Muzeu, acum partea în care am locuit aparține de Primărie, dar nu și subsolul, motiv pentru care reabilitarea clădirii stagnează. Se năruie cu fiecare zi ce trece, mai ales că în două ierni ferestrele la „camera mea, aflată deasupra plăcuței de pe clădire, era în permanență deschise.”
O parte dintre organizatorii coordonați de Anca Raț

Cum i-au primit  băimărenii pe folkiști?  I-a primit foarte bine, a fost o atmosferă plăcută în care spectatorii cântau cu folkiști și la cântecele noi.


               Ce am mai surprins ieri în orașul meu? O „Albă ca Zăpada cu piticii ei”
O nuntă în fața Prefecturii
                                                                                 











joi, 26 aprilie 2012

El condor pasa

El condor pasa -  un cântec ce te duce cu gândul la Peru,  la Misterele civilizațiilor apuse, la Marele Imperiu Incas, cu civilizația lui vastă, Machu Picchu, la jungla amazoniana sau de desenele „extraterestre” de la Nazca, la poporul care se intitula copiii Soarelui. Cine nu și-ar dori să pășească pe acele plaiuri ?  Din fericire o prietenă a avut această șansă și nu doar mi-a povestit de acele locuri fascinante ci a adus o parte din ele cu ea, în filmările ei. Vă las în compania muzici și minunatelor locuri. Nu sunt imaginile filmate de Maria Mariș Dărăban, pictorița băimăreană ce a pășit prin acele locuri pline de vibrația civilizației incașe.
 

miercuri, 25 aprilie 2012

Bijuteriile naturii

Splendoarea naturii după ploaie a  surprins-o un fotograf (din păcate nu-i cunosc numele) ,  am primit câteva din imaginile surprinse de el într-un mail și așa am ajuns la un website care are mult mai multe imagini. Iată-l :
Pentru cei ce ard de nerăbdare,  câteva imagini și aici.
 
Adevărate bijuterii ale naturii, nu-i așa?

marți, 24 aprilie 2012

Vasile Șumlea


 Din păcate despre Vasile Șumlea vorbim, de trei zile, la trecut. Azi l-am condus pe ultimul său drum. L-am cunoscut pe Vasile în urmă cu 18 ani, când am fost primită în A.A.P. Maramureș, pe atunci era președintele asociației noastre. Am fost împreuna în mai multe tabere, el este cel care a reușit să scoată, în colaborare cu Centrul Creației, Albumul cu membrii asociației. Anul trecut când încercam să scoatem un nou album, de data asta i-am cerut eu date, din păcate nu mi-a mai răspuns la toate întrebările. Nu mi-a trimis nici fotografiile lucrărilor pentru album și nici fotografia sa. Ultima dată când ne-am întâlnit îi spusesem că s-a împotmolit treaba, așa că n-am mai insistat să mi le dea și ce rău îmi pare acum. Pentru că nu am găsit printre fotografiile mele din ultimii doi ani nici o imagine cu el, am amânat cu scrisul. Îi rog pe această cale pe cei ce au fotografii cu Vasile, să-mi trimită, ca să le pot posta. Ce pot eu să vă spun despre Vasile? Era un grafician foarte bun și pictura lui era sensibilă, un introvertit cu mult bun simț, meticulos și bun organizator. Pot să afirm asta pentru că pe vremea când ma ocupam de cultură în Primăria Baia Mare, am avut o bună colaborare cu el. Din mai multe motive a încetat sa mai expună cu noi, a preferat să se retragă din Asociație. Îl invitam la vernisaje și mai venea uneori. Iar de nu venea la vernisaj oricum trecea să vadă cine, ce a mai lucrat. Și-a sărbătorit în 13 martie cei 59 de ani, a plecat repede și discret dintre noi. Odihnească-l ceru.
Din datele ce eu le dețin, acolo unde am puncte puncte, sau semne de întrebare îi rog pe cei care dețin răspunsul să mă contacteze să le pot completa.

Vasile Șumlea – pictor și grafician

n.13 martie, 1953, Cluj Napoca jud. Cluj – 21 aprilie , 2012
Studii: Facultatea ...,   promoția ....; Școala de Artă Baia Mare, promoția, profesor....
Profesa/ii: inginer sau subinginer ? ...
Membru  al: Asociației Artiștilor Plastici Maramureș (A.A.P. MM.), 1982
Activitatea artistică: Debut: 1975
Expoziții personale în România: Gherla 1975, Baia Mare1980, 1981, 1984, 1986, 1992, 1993, 1999; București, 1993.
Expoziții  colective:
În țară:1982- 2005 Expozițiile organizate de A.A.P.MM în:Baia Mare, Baia Sprie, Borşa, Seini, Sighetu Marmaţiei, 
În străinătate: 1991 Békéscsaba, Ungaria; 1988 Ivano Frankovsk, URSS.
Expoziții de grup în țară: 1999  Prefectura Maramureș; Mănăstirea  Slătioara, jud. Neamț
Tabere de creație în țară:
 Maramureș:1982-2005: Copalnic Mănăștur, Ocna Şugatag, Dragomireşti, Rohia, Seini, Sighetu Marmaţiei, Târgu Lăpuş, Vişeul de Sus;Maramureș și în alte județe: Mănăstirea  Slătioara,  jud. Neamț ; Sighisoara, jud. Mureș
Lcrări în colecții particulare: în țară și străinătate.
Lcrări în colecții de stat : Centrul Județean de Conservare și Valorificare a Tradiției și Creației Populare Maramureș.
Tehnici abordate: acuarelă, grafică, ulei pe pânză.

Am primit de la Antonia Hentes doua fotografii cu Vasile Șumlea

Nicu Catavei, Draghici, Vasile Sumlea


luni, 23 aprilie 2012

Cel mai mare Magician al tuturor timpurilor

Cel mai mare Magician al tuturor timpurilor, David Copperfield, este unul din oamenii care mă fascinează. Îl admir și mi-ași dori să văd pe viu o magie de-a lui. Toate sunt nemaipomenite, dar cel mai mult din ce am văzut eu până acum a fost Zborul. Eu doar visez să zbor, la fel ca mulți alții, iar el, nu-mi dau seama cum, chiar zboară. Cel puțin noi așa vedem. Nu mă satur să privesc, mereu cu încântare înregistrarea acelui moment. Cum o fi reușit?
Flying - Live the dream, un îndemn spre a ne trăi visele.

sâmbătă, 21 aprilie 2012

Îndemnuri înțelepte

Îndemnuri înțelepte de la un Om care a trăit cum a gândit: Maica Teresa. Poemul scris de ea și gravat pe pe zidul casei de copii din Calcutta merită să facă înconjurul lumii. Zic că e mai mult decât un Poem pentru o Primăvară perfectă, cum l-a intitulat cel care l-a creat (îi mulțumesc că ni l-a dăruit), e un Poem pentru o viață perfectă, sau o veșnică Primăvară a vieții.

Oamenii sunt adesea neînțelegători,
iraționali și egoiști...
Iartă-i, oricum!
Dacă ești bun, oamenii te pot acuza de egoism
și intenții ascunse...
Fii bun, oricum!
Dacă ai succes, poți câștiga prieteni falși
și dușmani adevărați...
Cauta succesul, oricum!
Dacă ești cinstit și sincer,
oamenii te pot înșela...
Fii cinstit și sincer, oricum!
Ceea ce construiești în ani,
alții pot dărâma într-o zi...
Construiește, oricum!
Dacă găsești liniștea și fericirea,
oamenii pot fi geloși...
Fii fericit, oricum!
Binele pe care îl faci azi,
oamenii îl vor uita mâine...
Fa bine, oricum!
Da-i lumii tot ce ai mai bun
și poate nu va fi niciodată deajuns...
Da-i lumii tot ce ai mai bun, oricum!
La urma urmei, este intre tine și Dumnezeu!
Nu a fost niciodată intre tine și ei, oricum! 

Mother Teresa's Anyway Poem
People are often unreasonable, illogical and self centered;
Forgive them anyway.
If you are kind, people may accuse you of selfish, ulterior motives;
Be kind anyway.
If you are successful, you will win some false friends and some true enemies;
Succeed anyway.
If you are honest and frank, people may cheat you;
Be honest and frank anyway.
What you spend years building, someone could destroy overnight;
Build anyway.
If you find serenity and happiness, they may be jealous;
Be happy anyway.
The good you do today, people will often forget tomorrow;
Do good anyway.
Give the world the best you have, and it may never be enough;
Give the world the best you've got anyway.
You see, in the final analysis, it is between you and your God;
It was never between you and them anyway.